OCTAVIAN GRECU, zis BUTOANE, și alte patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT

OCTAVIAN GRECU, zis BUTOANE, și alte patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT
Publicat: 25/07/2012, 09:44
Actualizat: 25/06/2013, 15:23

Alte patru persoane, printre care și Octavian Grecu, zis Butoane, au fost reținute pentru 24 de ore, miercuri dimineață, de procurorii DIICOT, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) emiseseră anterior ordonanțe de reținere pentru fostul iubit al Ginei Pistol, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, și pentru Daniel Nițu, director la firma acestuia.

Potrivit surselor citate, toți cei șase reținuți au refuzat să dea declarații în fața anchetatorilor.

După emiterea ordonanțelor, cei reținuți au fost scoși din sediul DIICOT și duși în arest, au mai spus aceleași surse. Ei urmează să ajungă în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Fiica senatorului Cezar Măgureanu, Raluca Găzdac, a fost lăsată să plece, fiind însărcinată în luna a patra, potrivit surselor citate.

Nicole Saikaly era lider al unui palier din circuitul evazionist care îi mai includea, printre alții, pe ginerele și fiica senatorului Cezar Măgureanu, Sorin și Raluca Găzdac, dar și opt bulgari, potrivit unor procese verbale ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX.

Într-unul dintre documente, procurorii menționează că grupul de criminalitate organizată, cu legături transfrontaliere, care a acționat din 2009, este format din Sorin Stuparu, Sorin Găzdac, Valentin Andrei Găzdac, Raluca Găzdac, Ștefan Drugă, Marius Cune, Nicole Saikaly, Daniel Nițu, Cristian Sava, Tudor Constantin, Neculai Marataș, Mircea Rădină, Liviu Popovici și opt cetățeni bulgari.

Grupul infracțional era specializat în obținerea unor importante beneficii financiare în urma derulării unor operațiuni de import sau achiziții/livrări intracomunitare cu diverse categorii de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a tuturor operațiunilor realizate și/sau înregistrarea de operațiuni nereale, în scopul obținerii ilegale de TVA, se precizează în documentul prin care procurorii i-au adus la cunoștință învinuirile lui Viorel Bulearcă – om de afaceri din Pitești, patron al firmelor Bunbusinesselite BBE SRL și Stefaris Tabachi SRL.

Potrivit aceluiași document, Bulearcă – acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat – a pus la dispoziția membrilor acestuia cele două firme ale sale, „care au fost utilizate în activități de comerț evazionist cu mărfuri de larg consum (zahăr, orez, oțet, ulei de floarea soarelui), cu circuite comerciale frauduloase complexe, vizând sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin declararea de achiziții și livrări intracomunitare fictive, inițiate și operaționalizate de SC Novicio Food & Beverage SRL (firma lui Saikaly – n.r.), atât în relație cu palierul acțional coordonat de Stuparu Sorin, cât și cu cel coordonat de Găzdaru Sorin Adrian, ambele circumscrise intereselor financiare ale grupului de firme Lemarco (reprezentat de Tudor Constantin – n.r.)”.

Potrivit unui alt document al procurorilor, Nicole Saikaly acesta era liderul unuia dintre palierele circuitului evazionist.

„Învinuitul Nicole Saikaly se numără alături de învinuitul Daniel Nițu printre liderii unui palier din circuitul evazionist de mare amploare, axat în principal pe comerțul cu zahăr și produse agricole, derulat prin intermediul societăților Novicio Food & Beverage SRL, deținută în mod direct, și MLS Invest Trading, aparținând fiicei sale, Mary Lavinia Saikaly, și ginerelui său, Michel Aramouni, societăți care, în perioada de referință, au fost beneficiare ale unei părți importante a mărfii comercializate de gruparea infracțională, atât pe filiera coordonată de Sorin Stuparu, cât și pe cea coordonată de Sorin Adrian Găzdac, ocupându-se cu ambalarea zahărului vrac provenit de la aceștia, dar și a celui provenit de la grupul de firme Lemarco și, ulterior, de vânzarea produsului finit către o altă societate comercială controlată de membrii rețelei, în cadrul circuitelor infracționale inițiate și operaționalizate de membrii grupării, cu activități de comerț evazionist cu mărfuri de larg consum (zahăr, orez, oțet, ulei de floarea soarelui), vizând sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, inclusiv prin declararea de achiziții și livrări intracomunitare fictive. În aceste condiții, învinuitul Nicole Saikaly a recurs la înregistrarea în contabilitatea societăților deținute în mod direct sau indirect a unor operațiuni patrimoniale nereale, fie de revânzare a bunurilor provenite din spațiul intracomunitar către companii din state comunitare (în timp ce marfa a fost comercializată pe teritorul României fără documente legale ori cu documente nereale), fie de achiziții de bunuri din România (cu TVA 24%), care să compenseze valoarea TVA-ului datorat, urmate eventual de comercializarea tot fictivă a acestora în alt stat comunitar (cu TVA 0)”, se arată în documentul citat.

La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse la audieri, marți, peste 120 de persoane în cazul cărora a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica și ginerele său sunt implicați într-o rețea de evazioniști, alături de Octavian Grecu, zis Butoane, de șefi din ANAF, de comisari ai Gărzii Financiare Centrale și din Giurgiu și ai Direcției Finanțelor Publice Giurgiu, potrivit procurorilor DIICOT.

În acest caz, DIICOT a făcut, marți dimineață, 256 de percheziții în București și în județele Giurgiu, Argeș, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiș, Bihor, Constanța și Vâlcea.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA București – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac și Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marți al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracțională a acestora, toți învinuiți în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziții în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiță Penciu, toți comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracțională realizată în județul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

La activitatea infracțională a soților Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit și senatorul Cezar Mircea Măgureanu, socrul și, respectiv, tatăl acestora. Procurorii au precizat că, dată fiind calitatea acestuia de senator, contribuția lui va fi analizată într-o cauză penală separată.

Agenția MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de Butoane, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu și o instituție bancară, în același contract fiind girant și fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deține în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu a revenit în atenția presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu maneliști care îl avea ca protagonist pe Grecu.

Măgureanu declara, referindu-se la aceste imagini, că „există prezumția de nevinovăție”, menționând că el este foarte popular și merge des la petreceri în Giurgiu, pentru a socializa cu oamenii. El a ținut să menționeze că nu poate spune că există „un clan Butoane”, dar membrii acestei familii sunt locuitori ai municipiului Giurgiu, iar el îi respectă la fel ca pe toți giurgiuvenii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O italiancă de 90 de ani deține 5 recorduri mondiale, 9 europene și 28 naționale...
×